Afacerile din Anglia și România care l-au transformat pe Florin Gardoș în milionar în euro. „El știa foarte bine piața. Nu cumpăram orice. Acum am învățat și eu”

Afacerile din Anglia și România care l-au transformat pe Florin Gardoș în milionar în euro. „El știa foarte bine piața. Nu cumpăram orice. Acum am învățat și eu”
  • Publicat:

Florin Gardoș, 35 de ani, s-a retras în 2022, dar fostul internațional s-a gândit cum să-și asigure viitorul financiar și de mai mulți ani investește în domeniul imobiliar. Are proprietăți în Anglia și în România.

Dacă în „Regat” deține mai multe case, pe care le închiriază, în țară, prin firmele sale, construiește blocuri și vile.

Cum a ajuns Florin Gardoș milionar în euro

Gardoș e născut la Satu Mare și a evoluat la mai multe echipe, ca Universitatea Craiova, Politehnica Iaşi sau Academica Clinceni. Dar, perioada în care a activat la FCSB i-a adus și trofee: a câștigat două titluri de campion, în 2013 și 2014, Cupa României, în 2011, și Supercupa în 2013.

Are și o Cupă a României alături de Universitatea Craiova, în 2018, a jucat și pentru echipa națională, iar în 2014 a ajuns în Anglia, la Southampton. Aici, a câștigat sume importante și a început cu ajutorul unui prieten să investească pe piața imobiliară.

„Casele sunt în Marea Britanie, investind cât am fost acolo, după ce m-am accidentat prima dată. Aveam bani în bancă, dar nu am investit mai nimic și a fost un moment în care am spus că dacă se întâmplă ceva și nu mai pot să joc? Am avut noroc că am și prieteni acolo.
Un prieten care încă locuiește acolo m-a îndrumat. Am luat case spre periferia Londrei, case vechi din anii 30 – 40. Le-am refăcut, le-am luat prin bancă și apoi le-am închiriat. Le-am luat cu dobânzi extraordinare, între 1.5 și 2.5 la sută. Depinde…unele le-am luat la șapte – opt luni distanță. Am avut și avantajul cu prietenul meu. El umbla să le găsească, nu cumpăram orice. El știa foarte bine piața. Ce proprietăți merită. Știa agenții imobiliari…El avea și firma de renovări, avea tot. Le-am învățat și eu apoi.

Să iei un credit nu e simplu. Ca să iei o proprietate ești obligat să ai avocat, iar vânzătorul la fel. O lună – două durează tot procesul de verificare a actelor. Adică ei verifică tot…casa să nu aibă defecte ascunse. Îți prezintă situația și când fac plata către vânzător de fapt fac plata în contul avocaților mei, iar ei plătesc în contul avocaților lui. Adică riscul de țepe scade. Acum le-am învățat. Este o investiție bună”, a declarat Florin Gardoș în podcastul Business Philosophy.

În România, când m-am întors la Craiova, am deschis o firmă și asociații mei care sunt din Vâlcea mi-au propus să începem acolo. Am făcut un bloc cu 20 de apartamente și s-a vândut foarte bine. L-am început pe al doilea și lumea e deschisă către noi pentru că s-a văzut că facem lucruri de calitate. A doua companie am deschis-o în vara anului 2022, acolo sunt singur. M-am axat pe construcția de case și le fac la Satu Mare –  Florin Gardoș

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a surprins pe toți! Și logodnica artistului a început să plângă | VIDEO
Ileana Sterp, în lacrimi de ziua ei. Ce s-a întâmplat la restaurant între sora lui Culiță și Daniela Iliescu i-a…
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
Cum l-a descris presa din Tunisia pe Laurențiu Reghecampf, după anunțarea noului contract
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România:
Fiica lui Leonard Doroftei a dat verdictul, după ce a părăsit Canada pentru România: "E cea mai mare diferenţă" |…
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Actor celebru, diagnosticat cu cancer la doar 47 de ani. Anunțul șocant: „Am cancer colorectal”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
Care va fi pensia minimă de la 1 ianuarie 2025
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Cum a fost surprins Irinel Columbeanu, după ce a chemat psihiatrul la azil! Imagine total neaşteptată cu milionarul ajuns falit
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare lună
Viața la bloc 2024. Administratorul asociației de proprietari este obligat. Trebuie să verifice în fiecare lună
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață:
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață: "Într-un loc izolat, pensiunea familiei sale". De ce ar fi…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Germania vizează găzduirea Jocurilor Olimpice din 2040: Scholz promite sprijin
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×